În perioada comunistă, întreprinderea Semănătoarea producea circa 5.000 de combine pe an și avea aproximativ 9.000 de angajați. După revoluție, a început declinul, astfel că în 1994-1995 a ajuns la o producție de circa 600-700 de combine pe an și 4.000 de angajați. După un contract de asociere ratat cu compania New Holland, care ar fi continuat producția, în 1999 fabrica a fost privatizată, pachetul majoritar de acțiuni fiind cumpărat de MYO-O, controlată de omul de afaceri Ion Rădulea. În 2009, întreprinderea a încetat producția de combine și s-a reprofilat pe afaceri imobiliare. Pe o parte din terenul de circa 44 de hectare al fabricii, aflat pe Splaiul Independenței, pe malul Dâmboviței, au fost construite două clădiri de birouri, iar în rest, fostele hale și ateliere au fost convertite în clădiri de birouri, restaurante, magazine.
S.C. Semănătoarea S.A. a fost înființată în anul 1949, iar în perioada de glorie, în epoca comunistă, producea circa 5.500 de combine pe an. Gheorghe Ciontu a lucrat în fabrică din 1978, după revoluție ajungând directorul general al întreprinderii. Acesta a povestit pentru HotNews.ro perioada de glorie dar și de decădere a mastodontului.
După 1990 a început declinul deoarece a dispărut practic piața de desfacere și tot mecanismul întreținut de statul comunist.
În plin declin al fabricii, producătorul italian de utilaje agricole, New Holland, a fost interesat să se asocieze cu Semănătoarea și să continue producția de combine, dar și tractoare. Contractul de asociere a fost semnat în 1996, iar compania străină se obliga să investească 50 milioane de dolari în România, din care 35 în fabrica Semănătoarea.
În perioada comunistă, întreprinderea Semănătoarea producea circa 5.000 de combine pe an și avea aproximativ 9.000 de angajați. După revoluție, a început declinul, astfel că în 1994-1995 a ajuns la o producție de circa 600-700 de combine pe an și 4.000 de angajați. După un contract de asociere ratat cu compania New Holland, care ar fi continuat producția, în 1999 fabrica a fost privatizată, pachetul majoritar de acțiuni fiind cumpărat de MYO-O, controlată de omul de afaceri Ion Rădulea. În 2009, întreprinderea a încetat producția de combine și s-a reprofilat pe afaceri imobiliare. Pe o parte din terenul de circa 44 de hectare al fabricii, aflat pe Splaiul Independenței, pe malul Dâmboviței, au fost construite două clădiri de birouri, iar în rest, fostele hale și ateliere au fost convertite în clădiri de birouri, restaurante, magazine.
S.C. Semănătoarea S.A. a fost înființată în anul 1949, iar în perioada de glorie, în epoca comunistă, producea circa 5.500 de combine pe an. Gheorghe Ciontu a lucrat în fabrică din 1978, după revoluție ajungând directorul general al întreprinderii. Acesta a povestit pentru HotNews.ro perioada de glorie dar și de decădere a mastodontului.
După 1990 a început declinul deoarece a dispărut practic piața de desfacere și tot mecanismul întreținut de statul comunist.
În plin declin al fabricii, producătorul italian de utilaje agricole, New Holland, a fost interesat să se asocieze cu Semănătoarea și să continue producția de combine, dar și tractoare. Contractul de asociere a fost semnat în 1996, iar compania străină se obliga să investească 50 milioane de dolari în România, din care 35 în fabrica Semănătoarea.
Înțelegerea a căzut în urma unor proteste ale sindicaliștilor care “nu doreau să vândă țara străinilor”, dar și după ce legea în baza cărei s-a semnat contractul cu New Holland a fost abrogată.
Astfel România a ratat această șansă, iar New Holland a deschis o astfel de fabrică în Polonia, făcând investițiile acolo. După acest episod, situația de la Semănătoarea s-a înrăutățit.
În 1999, societatea MYO-O, controlată de omul de afaceri Ion Rădulea, cumpără pachetul majoritar de acțiuni de la Semănătoarea pentru suma de 1,1 milioane de dolari. Restul participaţiilor au rămas la peste 30.000 de acţionari.
Gheorghe Ciontu spune că afacerea a fost una foarte păguboasă pentru statul român.
Timpul i-a dat dreptate. Statul român a dat pe nimic o companie al cărei patrimoniu valora zeci de milioane de euro.
Ciontu este și acționar la Semănătoarea, însă spune că nu a primit niciun leu până acum, profitul mergând la firma care administrează Semănătoarea.
Producția de combine la Semănătoarea a tot scăzut după privatizare și a încetat în 2009, firma reprofilându-se pe afaceri imobiliare încă din 2003.
Ion Rădulea spune că nu s-a gândit la Semănătoarea ca la o afacere imobiliară atunci când a achiziționat acțiunile.
După privatizare, platforma a fost preluată în administrare de Sema Parc, dezvoltatorul fiind River Development.
Ambele sunt controlate tot de Ion Rădulea.
De la combine la clădiri de birouri
Reprofilarea pe imobiliare a început la Semănătoarea în 2003, în paralel cu reducerea producției fabricii.
După preluarea platformei, începând cu 2006, compania abordează în mod dedicat dezvoltarea platformei industriale Semănătoarea într-un complex multifuncțional de tip comercial și rezidențial denumit Sema Parc.
În Faza I de dezvoltare a proiectului au fost construite două clădiri de birouri închiriate încă din faza de dezvoltare și vândute în anul 2008 Fondului Austriac Europolis, actualul CA IMMO. Valoarea tranzacției a fost de circa 90 milioane de euro, potrivit presei economice.
Tot în 2006, Sema Parc a venit cu un plan urbanistic zonal impresionant, care prevedea reconversia întregii zone prin construirea unor clădiri de birouri, locuințe și a unui mall. Planul urbanistic a fost aprobat în 2008.Arhitectul Vlad Arsene, elaboratorul proiectului, a explicat pentru HotNews.ro ce prevedea Planul Urbanistic Zonal.
Criza însă a zădărnicit planurile, iar investițiile masive au fost reluate în 2014, până atunci fiind transformate doar fostele ateliere și clădiri de pe platformă în spații de birouri sau spații comerciale.
Proprietarii doresc să dezvolte în continuare zona
Acum, pe terenul fostei fabrici Semănătoarea se află cele două clădiri de birouri ridicate în perioada 2006-2007, și vândute între timp, iar halele și atelierele fostei fabrici au fost convertite în clădiri de birouri, restaurante și magazine. În paralel se construiesc noi clădiri de birouri.
În mod clar, chiar dacă Semănătoarea nu se privatiza, spațiile de producție erau mutate din oraș, acesta fiind trendul în toate orașele europene, iar platforma industrială reconvertită. Rămâne însă întrebarea de ce statul român nu a fost capabil să gestioneze în folosul său acest patrimoniu uriaș care a fost cedat pe o suma infimă.